Pentru mine, a fost cel mai bun clip pe care l-am văzut în 2009, la recomandarea unui coleg DJ, dar, neavând în picioare blogul la ora aia, n-am putut să-mi manifest aprecierea.

"A Million Miles From Home", albumul de pe care a fost extras single-ul "Luv Deluxe" a fost lansat în 2009 sub Modus Records / Koch Entertainment (US), iar videoclipul piesei a fost regizat de Saman Keshavarz şi produs de Francis Pollara.

http://www.facebook.com/cinnamonchasers
http://www.cinnamonchasers.com

Reţeta e simplă. Se ia un rechin cu aspiraţii artistice înalte, credincios până la Dumnezeu, nu oricum, se îmbracă în Nemuritor apoi se pune la orăcăit. În tot acest timp se filmează cruci, fulgere, câmpii şi turle.

Trebuie să recunosc faptul că montajul este unul reuşit. Nu ştiu cum se face, dar toţi reduşii de genul ăsta au o grămadă de bani de investit. Dureros e că banii se duc pe apa sâmbetei. Clip cu idee bună, peste o piesă disgraţioasă. Ok, încă unul, big deal…

Rechine, cu patru scânduri şi un cui cred că poţi să-ţi meştereşti o elice să-ţi iei zborul în lumea ta. Poluezi…

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am un somn extraordinar de dulce. Multă lume mi se plânge ba că nu poate să doarmă cu lumina aprinsă, ba că la cel mai mic zgomot se trezesc, ba că patul e tare, etc. Ce să zic, dragii mei, cred că nu sunteţi obosiţi.

La polul opus se află oamenii care pur şi simplu nu pot dormi pentru că nu au timp, sau preferă să înlocuiască somnul cu bună dispoziţie, care, poate fi într-o anumită măsură, un bun suplinitor. Întotdeauna voi fi adeptul acestei accepţiuni.

Există unii oameni, şi o spun cu părere de rău, persoane a căror singură distracţie a devenit somnul. Cu alte cuvinte, sunt frustraţi, stresaţi de viaţa cotidiană, cu sau fără voia lor, iar somnul este refugiul. Păcat. De aici, cine îndrăzneşte să perturbe acest refugiu, trebuie pedepsit…

Problema e că, din disperare, se poate ajunge la descărcări, care mai de care. Cea mai banală, cea moştenită din familie, de la prieteni şi totodată cea mai populară cale, este bătutul în ţeavă. Nu cred că a reuşit vreunul dintre noi, care a călcat pe bec, să scape neexecutat prin calea de comunicaţie, numită în continuare ţeavă.

Toată duma asta cred că se poate traduce astfel: te-apucă pofta de muzică, intră o piesă mişto, te întreci cu volumul, apoi începe să-ţi placă şi mai mult, te obişnuieşti cu sonorul, totul e ok, dar după juma' de oră începe să bată toaca.

Nedumerirea mea e simplă, tu eşti un porc, deranjezi lumea de jos şi de sus, dar mai ales de sus am observat. Apoi biata femeie începe să cedeze şi te trăncăneşte în ţeavă. Nu înţeleg un lucru. Ce vină are toată coloana, de la subsol până la etajul 10, de trebuie să audă trăncăneală în ţeavă?

Eu cred că unii sunt puţin nesimţiţi câteodată, dar alţii sunt proşti şi răi. Şi asta nu se întâmplă câteodată, e ceva permanent. Vorba cuiva important… Proşti, da' mulţi! 

Pentru a schimba lumea în numele unui scop nobil, nu este indicat să fii anti un lucru, ci pro opusul lui. Este mult mai eficient. De exemplu, în loc de pozele cu mortăciuni de pe pachetele de ţigări, ar avea mult mai mult efect nişte fotografii cu oameni fericiţi pentru că nu (mai) fumează.

Mergând pe principiul ăsta, nu voi insista pe antisuperficialitate, cât pe pro-profesionalism. Până la urmă care-i baiul? Păi sunt martor la prostirea populaţiei prin marketing. Cum spune Lily Allen, "I don't know what's right and what's new anymore".

Consumerismul, după definiţia din DEX, este "mișcarea de mase care își propune apărarea intereselor consumatorului față de abuzurile specifice societății de consum, precum și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor". Nu vreau să lovesc în advertising, intenţionez să deschid ochii cui are nevoie să-i deschidă.

În general, se pune accent, în mod haotic, chiar violent aş spune, pe inducerea imaginii produselor de pe piaţă, de la cur-papir, margarină, ceasuri ruseşti, până la muzică, sex, violenţă. Sfatul din partea mea este ca fiecare dintre noi să fie cumpătat, să fie stăpân pe propriile nevoi şi dorinţe.

Dincolo de asta ar trebui să avem coloană vertebrală şi, atunci când luăm o decizie, s-o facem conform logicii. Referitor la muzică, ca să nu ne depărtăm prea tare, consider că atunci când alegem să fim fani ai unui anumit gen sau unui anumit artist, să n-o facem după starea generală de spirit, ci după principii personale.

Personal, mă atrag anumite lucruri pentru că îmi induc o stare de bine. Iar asta nu se întâmplă în funcţie de cât de plăcut e produsul în cadrul anturajului, sau cât e de bine promovat. Mă uit la cum se mulează preferinţelor mele. Niciodată nu va fi de vină producătorul sau advertiserul, ci cumpărătorul.

Revenind la muzică, aş putea considera că ştiu ce muzică îmi place. Ştiu de ce o ascult, când o ascult, împreună cu cine, etc. Totodată, port respect nemărginit pentru cei care ştiu pe ce lume trăiesc, cei care pot alege, cei cu personalitate. 

După cum am mai scris, cultura se referă la valorile agreate de un grup de oameni. Moda pe de altă parte este ansamblul de valenţe pe care le poate capăta cultura în timp.

După cum se ştie, fiecare ţară cu valorile şi culturile popoarelor ei dă dovadă fiecare în măsura în care e posibil de un anumit nivel de civilizaţie. Tot într-un post anterior am amintit că România din prea multe puncte de vedere este în urmă.

Cu alte cuvinte, ce e nou "la ei", ţine de domeniul SF la noi, ce la ei este deja obişnuinţă, pentru noi este nou, etc. Dacă numai asta ar fi problema, nu ar fi cine ştie ce dezastru, pentru că totuşi există ţări şi mai jos decât noi, dar nu e numai atât.

Pe lângă ideea de diferenţe între culturi sau decalajul dezvoltării, mai există şi problema percepţiei termenului de noutate cu care se confruntă unii dintre români, sau mai bine zis, mulţi dintre români. Se numeşte snobism.

Printre altele, muzica electronică a pătruns relativ recent şi la noi, şi bine înţeles că şi domeniul ăsta se confruntă cu snobismul. E frumos să plătim mulţi bani pe haine, e frumos să ne împărţim aceeaşi cultură şi să ne prostim în felul nostru, e frumos să ne fălim din când în când, e frumos să plătim ceva mai mult pentru o distracţie uşchită, dar e a dracului de scârbos să ne prefacem.

A fost un moment în istoria industriei muzicii elctronice din România, de exemplu, când underground-ul era la putere. La petreceri erau prezenţi numai genul de oameni care erau atraşi de sunet, nu de perimetrul care să le ofere posibilitatea să îşi pună mască.

În momentul de faţă nu prea mai e loc din cauza fumurilor şi pârţurilor. Aşadar muzica de la noi, în foarte multe dintre situaţii, nu este privită ca artă, ci ca modă.

Aş vrea să îi anunţ, personal, pe această cale, dacă întâmplător vor citi, pe cei care fac parte din categoria asta de oameni "trendy", că se fac de râs. Tind să cred că moda cuprinde alte domenii. Domeniile artistice vă implor să le lăsaţi să ţină de cultură, nu de modă. Vă mulţumesc anticipat.

Axiomă

Muzica electronică (aka Dance, după standardele internaţionale) se referă la acel gen de muzică produsă şi/sau modificată prin intermediul unui lanţ acustic electronic. Este fenomenal faptul că au existat oameni pasionaţi, care, având parte de inspiraţie, au proiectat primele aparate care modelează sunetul electronic. Se pare că primele încercări au avut loc în jurul anului 1890.

Electronist sau Dancer?

Aş vrea să lămuresc un lucru. Genul muzical dance, în funcţie de naţia celui care rosteşte termenul, are două semnificaţii distincte. În România, evoluţia muzicii comerciale până la cea de azi, a început relativ recent,în urmă cu vreo 20 de ani. Situaţia de la nivel mondial stă cumva altfel.

În spiritul "în România se lansează totul mai târziu", muzica autohtonă comercială s-a născut şi a copilărit ceva mai târziu decât în restul lumii. La fel stă treaba şi cu genurile electronice. În timp ce, pe scena internaţională, disco se transformă în house (la începutul anilor "80), în România se descoperă disco ş.a.m.d.

Astăzi, muzica electronică a ajuns la performanţa internaţională de a fi primită aproape în întregime în mainstream, şi, subliniez, de a se suprapune, ca înţeles, cu termenul dance. Când beleşti ochii pe sticlă şi auzi cum urlă fanii că Nu-ştiu-care e cel mai bun DJ de muzică dance, să ţii cont că e vorba despre muzica electronică dance. Revenind acasă, În România, stilul dance încă se mai confundă cu Dr. Alban. Nu ne rămâne altceva de făcut decât să aşteptăm, de evoluat vom evolua, dar durează.
 

Azi, maine…

Nu pot să îmi cumpăr chiloţi, bere, pâine, maşină, casă, până nu îmi număr întâi banii. Depindem de legile economiei. La fel ca în orice altă afacere, proiectele muzicale se calculează în primul rând în bani. Nu de alta, dar, altfel, o grămadă de artişti ar muri de foame. Evoluţia afacerilor pe de o parte şi a industriei muzicale pe de altă parte, se îndreaptă către ideea de investiţie minimă, rezultate maxime, eficienţă, randament.

Muzica era cântată la început pe lemn, apoi pe corzi, apoi pe ce-a mai fost, de către oameni care se pregăteau ani buni în acest sens. Azi s-a ajuns ca oricine să poată să scrie o piesă pe telefonul mobil. De ce? Pentru că se numeşte muzică electronică. Şi pentru că e ieftin de produs (cel puţin în comparaţie cu cea creată pe instrumente). Aşa se justifică migrarea dinspre instrumentaţia reală, spre pseudoinstrumentaţia pe DAW (Digital Audio Workstation), utilizarea instrumentelor electronice în foarte multe stiluri de muzică, etc.

Unul dintre cele mai bune exemple este Madonna, care a trecut printr-o grămadă de transformări, iar azi e acompaniată aproape în totalitate de electronic. Mâine, probabil că absolut toată muzica mainstream va fi electronică, dance sau nedance, iar cea instrumentală va deveni încet, încet, exotică.

Cum am explicat şi în alte articole, tendinţa tehnicilor aplicate de către DJ în cadrul evenimentelor depinde în mod direct de tehnologia de pe piaţă. Când existau doar pick-up-urile, toată lumea era pregătită cu lăzi de vinyl-uri şi cu experienţa de lucru pe turntable.

Următorul pas a fost lansarea CD-plyerului CDJ-100, care a dus la transformarea lăzilor de vinyl-uri în mape de CD-uri. Această tendinţă a dus, nu numai la simplificarea efortului depus de DJ, dar, odată cu asta, a fost dat şi startul noului val de DJ, în număr din ce în ce mai mare, datorită afordabilităţii sistemului. Mai mult decât atât, au început să apară şi companii specializate în vânzarea de muzică în format mp3, în special pe calea Internetului.

N-a durat mult până când şi old-school-DJii au fost fermecaţi de noile tehnologii, odată cu lansarea adevăratei revoluţii a CD-urilor cu produsul CDJ-1000. Pe lângă faptul că împleteşte foarte bine posibilitatea de utilizare a tehnicilor aplicate şi la pick-up şi la CD, calitatea din toate punctele de vedere, per total a crescut. Şi bineînţeles şi preţul a scăzut.

Următoarea mare realizare din domeniu este proiectarea de software de producţie care oferă posibilitatea de redare live, direct cu sursa deschisă a piesei, şi, de asemenea, de mixaj la o calitate excepţională, creativitatea DJ-ului nemaifiind îngrădită ca în faţa banalului pupitru de CD-playere.

Odată cu apariţia şi începutul utilizării de către unii DJ a PC-ului în cadrul evenimentelor, s-a produs şi o secesiune în industria mixajului. Se pare că cei care au luat calea PC+soft nu s-au mai întors la CD-playere, în timp ce veteranii CD-playerelor au rămas pe poziţii, asta ca să nu mai amintesc de old-school-vinyl-DJii.

Indubitabil, tehnologia evoluând permanent, au început să apară produse care se pare că împing înainte şi posibilităţile creative ale CD-DJilor. Şi spun CD-playere generic vorbind, pentru că aparatele se împacă foarte bine şi cu formatul mp3, şi cu cititul de pe diverse suporturi gen carduri de memorie, suportă conexiune USB cu PC-ul, şi, mai nou, minune, citesc foarte uşor şi DVD-uri, iar surpiza cea mare este că se împacă şi cu formatele video.

Deja e altă Mărie cu altă pălărie. Da, DJ-ul poate fi în acelaşi timp şi VJ. Au început să apară şi primele mixere video profesionale, la un preţ ok cred eu, cu alte cuvinte tehnologia fiind cât decât la îndemână. Ca o concluzie, pot spune că atunci când te hotărăşti să practici meseria de DJ, nu numai că trebuie să te hotărăşti la o orientare muzicală, dar, cam de 10 ani încoace, trebuie să te hotărăşti şi asupra unei categorii de sistem hardware pe care să-ţi formezi un stil propriu de mixaj. Tu ce sistem foloseşti? 

Pentru mulţi indivizi, muzica este la fel de importantă precum le este şi periuţa de dinţi. Precum le pute gura, la fel de înverşunaţi sunt, apropo de stilurile muzicale apreciate. Dacă nu te interesează un domeniu, de ce ai încerca să pari cunoscător? Pentru apartenenţă? Mai rău îţi faci…

Sincer, simt că multă lume îşi bate joc, prin atitudinea pe care o are apropo de muzică. Şi nu vorbesc aici despre cei care produc muzică ieftină. Măcar vând mult şi mănâncă papa bun. Vorbesc despre cei care iau acest gen de muzică aşa cum e, o apreciază, cu ghilimelele de rigoare, în stilul propriu, apoi se îmbracă în profesori de muzică şi ne explică ce şi cum.

Mă doare, aşa se întâmplă într-o ţară unde nimeni şi nimic nu are legătură cu tradiţia. Nu ne leagă nimic, nimeni nu ne aminteşte de unde am plecat şi unde am ajuns. Andrei Gheorghe spunea despre România "este ţara unde niciodată, nimic nu se termină", şi tind să-i dau dreptate, parcă trăim cu toţii ca chiorii.

Întorcându-mă la muzică, termenul "house" a ajuns, datorită "academicienilor" dintre ascultătorii de muzică electronică, să definească cam toată muzica ce se produce pe PC şi are nişte amărâte de bătăi.

Vă implor pe cei care nu sunteţi siguri ce ascultaţi, măcar să aflaţi că există o întreagă inginerie, o întreagă industrie bazată pe genuri, pe stiluri, pe influenţe şi tot aşa… Nu mai inventaţi idei pentru a impresiona gagici. Dacă tot vreţi să le impresionaţi, făceţi-o cu stil.

Dacă tot am ajuns în zona femeilor, trebuie să spun că o proporţie covârşitoare dintre voi nu prea aveţi habar despre muzică. Sunteţi atât de puţine care vă pricepeţi, încât dacă am onoarea să mă contrazic cu una din voi pe teme muzicale, sincer va promit de acum că mă ud.

Ce vă spun n-ar trebui să vă supere, mai ales dacă chiar nu vă atrage ideea, dar ar trebui să vă ambiţioneze să cercetaţi dacă vă place. De fapt, e valabil pentru toată lumea, dacă taci, filozof rămâi, dar dacă te declari necunoscător dar eşti doctor fără diplomă, scuză-mă you suck.

Mixaj
Mixajul audio poate fi explicat în sens larg ca fiind procesul de combinare în mod echilibrat a mai multor surse de sunet şi are drept scop obţinerea unui balans optim al volumelor relative, frecvenţelor şi conţinutului dinamic al unui număr de surse audio. Drept exemplu pot da diferitele instrumente muzicale sau voci ale unei formaţii, componente ale unei orchestre, coloane sonore de ambianţă şi asa mai departe. În industria muzicală, primul înţeles pe care îl capătă termenul de mixaj este cel de îmbinare a elementelor componente ale unei piese în faza de producţie. Există kilograme de teorii despre modul în care mixajul trebuie făcut, dar, într-un final, urechea muzicală, simţurile şi experienţa producătorului îşi vor spune cuvântul.

Mix
Ca să fie clar pentru toată lumea, în timp ce "mixajul" este acţiunea, "mixul" este rezultatul, primul are mai multă legătură cu domeniul producţiei, iar al doilea mai degrabă cu activitatea DJ-ilor. De menţionat că mixajul DJ-ilor reprezintă în foarte mare măsură îmbinarea sfârşitului unei piese cu începutul alteia, prin diverse tehnici, metode care ţin de creativitatea şi respectiv inspiraţia DJ-ului. Un DJ mix de asemenea poate fi lucrat fie în faţa publicului direct la pupitru (DJ set), fie în faţa pupitrului din camera de emisie a unui post de radio (live mix), fie în legea lui în studio în cazul mixurilor ce nu pot fi create cap-coadă fără să se apese butonul "Stop", datorită nivelului înalt de complexitate. De obicei trecerile sunt rapide şi nu există timp, omeneşte vorbind, pentru a pregăti elementele mixului. Exemplu concret ar fi "power-mixurile" omniprezente pe undele posturilor de radio.

Set
Cu preţul de a mă repeta, un DJ mix este o succesiune de piese mixate sub forma unei piese continue de către DJ, folosind dispozitivele ce compun lanţul acustic specific. Un DJ set este un DJ mix redat live, în faţa publicului, altfel spus, expresia "set live" este un pleonasm. Pe parcursul unui set, DJ-ul este cel care stabileşte, în mod instinctiv, desfăşurarea evenimentului, el alegându-şi piesele ce urmează a fi redate, ordinea lor şi tehnicile de mixaj în funcţie de reacţia publicului, astfel creându-se relaţia DJ-public, legătură vitală pentru buna desfăşurare a petrecerii. Uşurinţa cu care DJ-ul poate "citi" publicul este poate cea mai importantă aptitudine pe care trebuie să o posede o persoană pentru a purta titlul de DJ. 

Cred că definiţia războiului ar fi o manifestare violentă a divergenţei dintre interesele mai multor părţi. Având în vedere construcţia naturii umane, întotdeauna lumea, sau cel puţin o bună parte, a fost şi este antirăzboi. Greşit. Calea cea dreptă ar fi trebuit să fie propace.

Poate că titlul nu este tocmai sugestiv, nu am de gând să vorbesc despre atacul culturii asupra inculturii, ci asupra percepţiei greşite despre ambii termeni.

Cultura reprezintă ansamblul valorilor agreate de către o persoană. Pe de altă parte incultura nu este prostia, aşa cum mulţi preiau termenul, ci este pur şi simplu dezinteresul.

Atunci când cineva e deştept, e cult, când cineva nu e deştept, ca să nu zic tâmpit, e incult. GREŞIT! Ca să înţelegem cu toţii problema va trebui să detaliem ideea de cultură.

Întâmplător am auzit în treacăt o discuţie intre o adolescentă şi un alt elev de gimnaziu. Ea îi explica lui cum stă treaba cu maneliştii, ce fel de muzică ascultă, ce fel se îmbracă, ce fel de maşini conduc, apoi despre minimalişti, la fel, cum arată, cum se comportă, apoi despre skateri, apoi despre emo, etc.

Pe de o parte, la vârsta lor, nu prea aveau habar despre ce vorbeau, dar am apreciat şi am reţinut un lucru. Pe tot parcursul discuţiei, şi am stat ceva timp să trag cu urechea, niciunul dintre cei doi nu a categorisit în vreun fel sau altul niciunul dintre grupuri.

Minimaliştii nu au fost numiţi drogaţi, maneliştii nu au fost numiţi cocalari sau ţigani, skaterii nu au fost făcuţi descreieraţi, nici emo sinucigaşi. Excepţional! Revenind, cultura nu este acel norişor pe care stau la un loc persoane cu coroană pe cap şi cu diplomele în mână de la 2-3 facultăţi urmate eventual în acelaşi timp, masterate, doctorate, training-uri, internship-uri, şi aşa mai departe.

E greşit înţeles termenul, cultura reprezentând punctul de interes comun al mai multor persoane. Aşadar, referitor strict la muzică, maneliştii nu sunt ţigani borâţi, ei sunt oameni ca şi noi, care aparţin culturii manelelor, valorii persoanelor lor, bogăţiei, aurului, etc.

Minimaliştii nu sunt nişte drogaţi, sunt şi ei oameni, care aparţin culturii muzicii electronice minimaliste (mostly techno). La fel şi cu emo, a înnebunit lupul de la o vreme. Problema cu emo nu este a copiilor ălora cu parul nu-ştiu-cum, e a celor care s-au găsit să exploateze subiectul de amorul artei.

Adolescenţi au fost, sunt si vor fi mereu printre noi. Ca să trag linie, când te gândeşti să insulţi pe cineva şi chiar nu ai inspiraţie, dacă singurul lucru care stă să-ţi iasă pe gură este "incultuleeee!", think again…