Zdrang, zdrang sau bum, bum?

Axiomă

Muzica electronică (aka Dance, după standardele internaţionale) se referă la acel gen de muzică produsă şi/sau modificată prin intermediul unui lanţ acustic electronic. Este fenomenal faptul că au existat oameni pasionaţi, care, având parte de inspiraţie, au proiectat primele aparate care modelează sunetul electronic. Se pare că primele încercări au avut loc în jurul anului 1890.

Electronist sau Dancer?

Aş vrea să lămuresc un lucru. Genul muzical dance, în funcţie de naţia celui care rosteşte termenul, are două semnificaţii distincte. În România, evoluţia muzicii comerciale până la cea de azi, a început relativ recent,în urmă cu vreo 20 de ani. Situaţia de la nivel mondial stă cumva altfel.

În spiritul "în România se lansează totul mai târziu", muzica autohtonă comercială s-a născut şi a copilărit ceva mai târziu decât în restul lumii. La fel stă treaba şi cu genurile electronice. În timp ce, pe scena internaţională, disco se transformă în house (la începutul anilor "80), în România se descoperă disco ş.a.m.d.

Astăzi, muzica electronică a ajuns la performanţa internaţională de a fi primită aproape în întregime în mainstream, şi, subliniez, de a se suprapune, ca înţeles, cu termenul dance. Când beleşti ochii pe sticlă şi auzi cum urlă fanii că Nu-ştiu-care e cel mai bun DJ de muzică dance, să ţii cont că e vorba despre muzica electronică dance. Revenind acasă, În România, stilul dance încă se mai confundă cu Dr. Alban. Nu ne rămâne altceva de făcut decât să aşteptăm, de evoluat vom evolua, dar durează.
 

Azi, maine…

Nu pot să îmi cumpăr chiloţi, bere, pâine, maşină, casă, până nu îmi număr întâi banii. Depindem de legile economiei. La fel ca în orice altă afacere, proiectele muzicale se calculează în primul rând în bani. Nu de alta, dar, altfel, o grămadă de artişti ar muri de foame. Evoluţia afacerilor pe de o parte şi a industriei muzicale pe de altă parte, se îndreaptă către ideea de investiţie minimă, rezultate maxime, eficienţă, randament.

Muzica era cântată la început pe lemn, apoi pe corzi, apoi pe ce-a mai fost, de către oameni care se pregăteau ani buni în acest sens. Azi s-a ajuns ca oricine să poată să scrie o piesă pe telefonul mobil. De ce? Pentru că se numeşte muzică electronică. Şi pentru că e ieftin de produs (cel puţin în comparaţie cu cea creată pe instrumente). Aşa se justifică migrarea dinspre instrumentaţia reală, spre pseudoinstrumentaţia pe DAW (Digital Audio Workstation), utilizarea instrumentelor electronice în foarte multe stiluri de muzică, etc.

Unul dintre cele mai bune exemple este Madonna, care a trecut printr-o grămadă de transformări, iar azi e acompaniată aproape în totalitate de electronic. Mâine, probabil că absolut toată muzica mainstream va fi electronică, dance sau nedance, iar cea instrumentală va deveni încet, încet, exotică.