Din ciclul “vecina bate-n ţeavă”…

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am un somn extraordinar de dulce. Multă lume mi se plânge ba că nu poate să doarmă cu lumina aprinsă, ba că la cel mai mic zgomot se trezesc, ba că patul e tare, etc. Ce să zic, dragii mei, cred că nu sunteţi obosiţi.

La polul opus se află oamenii care pur şi simplu nu pot dormi pentru că nu au timp, sau preferă să înlocuiască somnul cu bună dispoziţie, care, poate fi într-o anumită măsură, un bun suplinitor. Întotdeauna voi fi adeptul acestei accepţiuni.

Există unii oameni, şi o spun cu părere de rău, persoane a căror singură distracţie a devenit somnul. Cu alte cuvinte, sunt frustraţi, stresaţi de viaţa cotidiană, cu sau fără voia lor, iar somnul este refugiul. Păcat. De aici, cine îndrăzneşte să perturbe acest refugiu, trebuie pedepsit…

Problema e că, din disperare, se poate ajunge la descărcări, care mai de care. Cea mai banală, cea moştenită din familie, de la prieteni şi totodată cea mai populară cale, este bătutul în ţeavă. Nu cred că a reuşit vreunul dintre noi, care a călcat pe bec, să scape neexecutat prin calea de comunicaţie, numită în continuare ţeavă.

Toată duma asta cred că se poate traduce astfel: te-apucă pofta de muzică, intră o piesă mişto, te întreci cu volumul, apoi începe să-ţi placă şi mai mult, te obişnuieşti cu sonorul, totul e ok, dar după juma' de oră începe să bată toaca.

Nedumerirea mea e simplă, tu eşti un porc, deranjezi lumea de jos şi de sus, dar mai ales de sus am observat. Apoi biata femeie începe să cedeze şi te trăncăneşte în ţeavă. Nu înţeleg un lucru. Ce vină are toată coloana, de la subsol până la etajul 10, de trebuie să audă trăncăneală în ţeavă?

Eu cred că unii sunt puţin nesimţiţi câteodată, dar alţii sunt proşti şi răi. Şi asta nu se întâmplă câteodată, e ceva permanent. Vorba cuiva important… Proşti, da' mulţi!